Prima pagina arrow Ghid cumparaturi arrow Articole copii. Magazine pentru copii arrow Inainte de a cumpara articole pentru copii...

CAUTA IN SITE

Inainte de a cumpara articole pentru copii...
Ghid cumparaturi - Articole copii. Magazine pentru copii
Autor: Delia Anton   
Ma, 17 iul 2007

Imbracaminte si incaltaminte pentru copii

Pentru un parinte ocupat, cumparaturile online de haine si incaltaminte pentru copii este o alternativa mai mult decat binevenita, gandindu-ne cam ce inseamna sa te lupti cu aglomeratia din magazine in timp ce trebuie sa ai grija si de micut.

Inainte de a porni in aventura de cyber-shopping, urmeaza cativa pasi foarte simpli, pentru a fi sigur ca vei avea o activitate lipsita de griji.

Masoara si cantareste copilul
Masurile si dimensiunile afisate au corespondenti diferiti de la un magazin la altul, indiferent ca produsele par similare, deci e bine sa iti iei cateva masuri de precautie:

Haine pentru copii: masoara inaltimea si talia copilului si fa-ti o idee cat mai buna despre greutatea lui.
Sepcute: masoara circumferinta capului, cu jumatate de centimetru mai sus de urechi.
Incaltaminte pentru copii: masoara lungimea talpii, de la degetul mare, pana la calcai; oricum, in cazul acesta cel mai bine este sa existe o masuratoare facuta profesionist, dinainte.

Alege marimea potrivita
Multe magazine online de imbracaminte pentru copii au un grafic de dimensiuni dupa care sa te ghidezi. Daca marimea pe care o poarta copilul tau nu se situeaza intr-una din categoriile descrise acolo, ci se regaseste incert, intre limite, foloseste-ti instinctul inainte de a alege; daca faci comanda in ideea unui eveniment unic, ce soseste in curand si va fi imbracat o singura data, alege dimensiunea mai mica, in schimb daca te gandesti la o perioada mai lunga, cum ar fi un intreg sezon, cu certitudine vei alege dimensiunea mai mare.

Citeste politica de returnare
Unele magazine online pentru copii pot avea reguli speciale pentru returnare. Este un lucru foarte intelept sa citesti termenii in care se intampla acest lucru, inainte de a plasa comanda.

Alege cu grija modalitatea de livrare
Citeste conditiile de livrare, este posibil ca unele produse sa fie trimise cu intarziere fata de altele. Unele magazine ofera livrare gratuita pentru o anumita valoare a cumparaturilor, de aceea este de preferat cateodata sa mai cumperi in plus un produs nu foarte semnificativ, decat sa platesti taxele de transport.

Mai ia in calcul ca de obicei, daca optezi pentru livrare rapida, s-ar putea ca, indiferent de valoarea achizitionata, sa nu beneficiezi de aceasta gratuitate.

Studiaza promotiile de pe site-urile pe care ajungi
Ingrijirea copilului inseamna mai mult de cateva produse. Multe magazine online pentru copii lanseaza promotii destul de des, in care de obicei se regasesc seturi intregi de obiecte ce beneficiaza de discount-uri consistente. Chiar daca ti se pare ca ceva de acolo nu este chiar necesar, gandeste-te ca micutul tau are nevoie de multe lucruri, mai ales ca este in continua crestere.

Inscrie-te in club si la newsletter
Exista magazine online care ofera discount-uri pentru fidelitate, precum si pentru utilizatorii care accepta sa primeasca email-uri promotionale sau cu noutati despre produse. Pe termen lung nu este o varianta de neglijat.

TAG-URI: articole copii, magazine pentru copii, imbracaminte copii


 
Articole recente din aceasta sectiune:
< Precedent