Prima pagina arrow Ghid cumparaturi arrow Sfaturi pentru cumparaturi online arrow Drumetii pe munte. Mini-ghid pentru incepatori (IV)

CAUTA IN SITE

Drumetii pe munte. Mini-ghid pentru incepatori (IV)
Ghid cumparaturi - Sfaturi pentru cumparaturi online
Autor: Alexandru Tanasie   
Lu, 04 feb 2008

Ghid pentru cumpararea rucsacului (2)


Rucsaci cu sistem de hidratare
Astfel de rucsaci sunt recomandati, fiindca, beneficiind de un astfel de rucsac, hidratarea se va face intr-un mod mult mai usor decat metoda clasica de a bea din sticla. Practic, acesti rucsaci contin un buzunar in care va sta recipientul cu apa si un orificiu prin care va iesi furtunul, sustinut pe bretea.

Trebuie sa acordati atentie capacitatii sticlei care poate fi introdusa in buzunarul special. De regula, acestea pot sustine sticle de 2 litri. Pe langa asta, verificati si pozitia orificiului prin care va iesi furtunul. Unele persoane prefera ca acesta sa se afle pe partea dreapta, in timp ce altora prefera stanga.

Daca sunteti indecis, unii rucsaci dotati cu astfel de sisteme au orificiul in mijloc, asadar veti putea folosi ambele parti.

De asemenea, tineti cont de cat spatiu va ocupa sticla de apa si de capacitatea rucsacului pe care doriti sa il achizitionati. Uneori, este nevoie sa alegeti un rucsac putin mai mare pentru a compensa spatiul ocupat de sticla, daca acesta este dotat cu un sistem de hidratare.

Despre buzunare
Cele mai recomandate buzunare sunt cele ce se pot inchide cu ajutorul fermoarului. Acestea sunt foarte utile, in special cand vine vorba despre lucruri mai mici, cum ar fi portofelul, ochelarii de soare, sepci, sau chiar gustari. Cu toate astea, nu toata lumea alege buzunarele, unii preferand un spatiu mai mare de stocare.
Buzunarele interioare sunt, de asemenea, utile, intrucat sunt foarte sigure.

Daca nu detineti un rucsac precum cel prezentat mai sus, dotat cu sistem de hidratare, un buzunar mare si incapator, plasat in lateral, ar fi ideal pentru a pastra sticla de apa.

Un alt tip de buzunar este cel de plasa, in care va puteti pune hainele ude, pentru a se usca. De asemenea, sticla de apa poate fi pastrata intr-un buzunar cu plasa.
   
Impermeabilitatea
Nu multi rucsaci detin aceasta calitate. Acestia pot fi cu usurinta udati, deoarece apa patrunde foarte usor prin cusaturile simple. Daca deja aveti un rucsac permeabil pe care nu doriti sa il schimbati, va sugeram sa folositi o husa de ploaie. Poate fi folosita cu o foarte mare usurinta, trebuind aplicata pe rucsac atunci cand ploua. Singurul dezavantaj este acela ca trebuie indepartata, pentru a accesa buzunarele rucsacului.

Ca solutie de ultim moment, puteti lua in calcul si impachetarea tuturor hainelor si lucrurilor pe care le introduceti in rucsac in pungi, pentru a fi protejate de apa. Nu este recomandat, dar in situatii de criza, aceasta idee este binevenita.
   
Atasarea echipamentului de iarna
Intr-adevar, acest lucru reprezinta o problema in prezent. Inca nu au fost proiectati prea multi rucsaci pentru atasarea pioletilor sau betelor de ski.

Totusi, rucsacii produsi de Haglöfs (daca aveti norocul sa ii gasiti) reprezinta o alegere buna pentru cei care vor sa rezolve aceasta problema.

Rucsaci de oras
Revenind la zona urbana, rucsacii de oras au inceput sa fie din ce in ce mai cautati. Fie ca este vorba de un rucsac obisnuit, fie de un rucsac cu care poti cara laptopul. D

in pacate insa, astfel de rucsaci nu sunt potriviti pentru drumetii montane. In primul rand, materialele din care sunt alcatuiti nu sunt potrivite pentru astfel de activitati, iar in al doilea rand, rucsacii de oras au un rol mai mult estetic decat practic. Mai mult decat atat, este foarte posibil ca acestia sa nu va ofere spatiul necesar pentru a purta lucruri de care aveti nevoie, precum un pulover, sau o pelerina.

Asadar, va recomand sa achizitionati un rucsac destinat acestor tipuri de activitati, deoarece rareori se intampla ca cel pe care il purtati in oras sa fie la fel de folositor si pe crestele muntilor.

Calitatea
Primul lucru la care ar trebui sa va ganditi, atunci cand cumparati un rucsac, ar trebui sa fie calitatea. Materialul din care este compus este foarte important, intrucat de acesta depinde totul. Ganditi-va ca ar trebui sa fie foarte rezistent. Este foarte bine daca va rezista mai mult de 4 ani, dar poate fi foarte rau daca vi se deterioreaza la prima utilizare.

Calitatea consta si in sistemele utilizate de rucsac. Dupa cele mentionate mai sus, pot fi rucsaci cu sistem de hidratare, sau chiar sistem de suspensie. Rucsacii ce beneficiaza de un sistem de transfer al greutatii sunt nemaipomeniti, cand vine vorba de un rucsac mare si greoi.

Analizati-l atent inainte de a il cumpara, acordand atentie buzunarelor si sistemelor de inchidere ale acestora, interiorului buzunarului principal, cusaturilor, bretelelor s.a.m.d.

In general, firmele serioase produc rucsaci de buna calitate, dar cel mai bine este sa va convingeti singur de asta.


Salt la partea I: De ce, cum si cand?
Salt la partea a II-a: Despre echipamentul montan
Salt la partea a III-a: Ghid pentru cumpararea rucsacului (1)

 

Recomandari de magazine online cu echipament montan si de camping:

SPORT VIRUS - The only one



TAG-URI: drumetii pe munte, drumetii, echipament montan, camping

 
Articole recomandate:
Articole recente din aceasta sectiune:
Articole anterioare:

          Articolul urmator>>

< Precedent   Urmator >