Ghid pentru cumpararea rucsacului (1) Cel mai probabil, atunci cand va duceti la munte, veti avea nevoie de 2 rucsaci: unul mare, in care vor sta lucrurile pe intreaga durata a excursiei si unul mai mic (denumit „day sac”, in limba engleza), indeajuns de incapator pentru a avea loc lucrurile necesare unei drumetii de o zi. In continuare veti gasi un ghid care va va ajuta sa alegeti rucsacul potrivit.
Capacitatea Dupa cum este posibil sa stiti, capacitatea rucsacilor se masoara in litri. Cu cat are mai multi litri, cu atat este mai incapator. Asadar, alegeti rucsacul in functie de activitatile pe care le veti avea, dar si de cat spatiu veti avea nevoie.
Pentru a avea un reper, ar trebui sa stiti ca rucsacii de vara sunt recomandati a avea aproximativ 30 de litri, in timp ce cei de iarna ar trebui sa aiba in jur de 40-45 de litri. Motivul este evident, iarna veti lua haine mai groase, poate chiar si un termos. In cazul in care beneficiati de imbracaminte si materiale ultra-usoare, puteti incerca si rucsaci de dimensiuni mai mici.
Daca stiti ca gatiti mult si ca aveti nevoie de mult bagaj, atunci va trebuie unul mai mare. Cu toate astea, este recomandat sa nu achizitionati un rucsac mai mic de 30 de litri, intrucat sunt destul de mici si nu se aseaza asa cum ar trebui pe spatele dumneavoastra.
Tineti cont si de faptul ca unele firme de rucsaci masoara diferit capacitatea acestora in comparatie cu altele, asa ca va puteti baza si pe marimea lor. Confortul Aproape toti rucsacii au curele cu care va puteti lega in jurul taliei pentru ca acestea sa nu se balanseze si astfel sa va creeze probleme. Rucsacii mari au, de obicei, curele care trebuiesc legate in jurul soldului, pentru a transfera greutate si pentru a fi mai usor de carat.
Daca doriti un rucsac mare, luati in consideratie sistemul acestuia de prindere, curelele si modelul in care este conceputa suprafata care va fi in contact cu spatele. Curelele pentru solduri trebuie sa fie putin curbate, ergonomice si sa contina un strat mic de spuma.
Straturile groase, chiar daca par foarte comode atunci cand probati pentru prima data rucsacul, cand rucsacul este incarcat, acestea sunt presate. In acest timp rucsacul va incepe sa se balanseze si nu va mai sta fix pe spatele dumneavoastra.
La rucsacii conceputi pentru catarari, partea care face contact cu spatele poate contine o tija metalica, pentru a cara mai mult bagaj. Rucsacii pentru trasee au acea parte moale, pentru a nu crea disconfort. Ea este alcatuita, de regula, dintr-un material dur pentru a impiedica obiectele din rucsac sa va atinga spatele si din perne de aer cu spuma, pentru a va simti confortabil. In unele cazuri, pernele de aer nu sunt atat de comode precum par, pentru ca, sub presiunea greutatii, aerul este eliminat.
Atunci cand cumparati un rucsac mare, puteti cere vanzatorului sa il incarce cu diverse lucruri, pentru a il proba. Cureaua pentru sold trebuie sa vina in dreptul soldului dumneavoastra, iar la inchidere, cele doua componente ale sale sa nu fie atat de apropiate, incat sa ramana spatiu intre abdomen si acestea.
Acelasi lucru este valabil si pentru eventuala curea plasata in dreptul pieptului. Dupa ce l-ati fixat si ati inchis curelele, asigurati-va ca rucsacul este echilibrat si ca nu exista puncte de presiune ce nu sunt comode.
Daca sunteti inalt, atunci aveti nevoie de un rucsac pe masura. O firma care produce astfel de rucsaci este MacPac.
Rucsaci pentru femei Asa cum este normal, daca sunteti femeie, ar trebui sa achizitionati un rucsac special conceput pentru dumneavoastra.
Femeile au umerii mai ingusti, spatele mai mic si soldurile mai late, spre deosebire de barbati, motiv pentru care rucsacii sunt diferiti.
O firma care produce rucsaci adecvati pentru femei este Lowe Alpine. Rucsaci de vara Cea mai mare problema a multor rucsaci este intampinata vara. Foarte multi excursionisti racesc datorita faptului ca transpira mult, dupa care intra in contact cu aerul rece. Acest lucru este provocat de spatele rucsacilor care nu este bine conceput. Totusi, puteti gasi pe piata multi rucsaci care vor rezolva aceasta problema.
Partea care este in contact cu spatele (in special in zona omoplatilor) este alcatuita dintr-o spuma poroasa, care permite circulatia aerului, astfel incat nu veti transpira. Zonele care nu vor fi in contact cu spatele vor fi goale, intre spate si rucsac ramanand numai aer.
Cu toate astea, nu destul de multi rucsaci indeplinesc aceste cerinte, chiar daca sistemul lor este creat in acest scop. Evitati acest tip de rucsaci iarna, in caz contrar, spatele poate fi afectat de aerul rece. Forma rucsacilor In cazul in care va doriti un rucsac doar pentru a-l purta in plimbari scurte, puteti cumpara orice model care vi se potriveste si care este confortabil.
Daca sunteti un impatimit al urcarilor abrupte si al alpinismului, in mod clar veti fi nevoit sa alegeti un model special creat pentru aceste activitati. Acesti rucsaci au o forma specifica, forma fiind una alungita, si ingusta, iar buzunarele lipsind. Sunt creati in asa fel incat sa va puteti strecura printre stanci fara nici un fel de problema.
Rucsaci „de viteza” Calitatea acestora consta in greutatea redusa. Insa, spre deosebire de rucsacii de care am vorbit mai sus, sunt mai putin rezistenti. De altfel, rucsacii de acest gen au curele eficiente, care vor face ca acestia sa nu se miste, atunci cand alergati.
Daca sunteti o persoana care practica acest sport si nu va deranjeaza faptul ca veti transpira mai mult decat avand un rucsac normal, acesta este potrivit pentru dumneavoastra.
Un alt avantaj il reprezinta buzunarele amplasate pe curea. Acestea sunt ideale pentru a avea mereu la indemana camera de fotografiat, apa sau gustari. Mai mult decat atat, majoritatea beneficiaza de un sistem de hidratare si de buzunare special create pentru hainele ude.
(Continuare...)
Salt la partea I: De ce, cum si cand? Salt la partea a II-a: Despre echipamentul montan Salt la partea a IV-a: Ghid pentru cumpararea rucsacului (2)
Recomandari de magazine online cu echipament montan si de camping:
CRAIMONT - Echipament trekking
TAG-URI: drumetii pe munte, drumetii, echipament montan, camping
|